
În blogul tău foarte reușit, sintetizezi câteva maxime marca Confucius. Una dintre ele care a stat la baza ideologiei oficiale a monarhiei chineze;
„Fără energie nu poți merge mai departe”
De unde ți-ai extras tu energia pentru jurnalism?
E greu de răspuns. Din pasiune – sigur! Din apetitul pentru nou, pentru informație, din tentația de a scormoni mereu acolo unde alții nu au acces. Jurnalistul este copilul care, înaintea spectacolului, urcă pe furiș și trage un colț al cortinei, să vadă primul ce se întâmplă în spatele scenei. El va ști, spre deosebire de ceilalți din sală, care stau cuminți la locurile lor. Energia asta poate că provine, parțial, și de la dopamină. Senzația că ești în prima linie și că alți oameni vor afla de la tine ce s-a întâmplat este ca un drog. În unele cazuri, dacă tu nu ai aflat, sau dacă tu nu spui mai departe, subiectul nu există. Și mai este iluzia că poți schimba lumea prin rândurile pe care le scrii. Dar asta cred că se pierde cu timpul și e înlocuită de pragmatism. Știi că nu vei schimba lumea, dar și că “adevărurile ascunse” pot fi revelate. Apoi, te poți “juca”. În calitate de jurnalist poți face anchete care să schimbe chiar guverne (acestea sunt cazuri rare), reportaje din locuri unde 99% dintre oameni nu ajung, dar și întâlni personaje extraordinare. În medie, în viață, un om obișnuit întâlnește și stabilește relații directe cu circa 300 de oameni. Un jurnalist nu are limită superioară. Pot fi mii. Iar cu fiecare dintre ei, dacă știi să-i asculți, intri în alt Univers. Cuvântul-cheie este aici curiozitatea. Ca jurnalist, n-ai timp să te plictisești.
Care este poziția ta față de naturalizările în sport?
E o discuție foarte lungă aici. Sunt pentru naturalizarea sportivilor care, într-adevăr, s-au integrat atât de mult încăt pot fi considerați de-ai locului. Altfel, toată operațiunea riscă să devină ca o căsătorie din interes. Ei se prefac că le pasă pentru a prinde niște meciuri la o națională, să-și mai crească un pic cota, eventual, și salariul la viitoarea echipă, iar noi ne prefacem că am rezolvat problema lipsei de valoare.
In extenso, cred că există două abordări și fiecare își are logica ei. Cea pragmatică spune că, naturalizând sportivi mai buni decât cei pe care îi poți “fabrica” tu, vei obține performanțe mai mari, medalii, poate trofee etc. Cealaltă abordare, cea idealistă, spune că, naturalizând sportivi “fabricați” de alții, trișezi, de fapt. E ca și cum ai lua o rachetă americană și i-ai lipi eticheta “Made in Romania”. Pe cine păcălești, de fapt?
Mai este un considerent pentru care nu cred că naturalizările în masă, sistematice și premeditate, sunt o soluție. Ca stat, trebuie să ai o strategie de creștere și dezvoltare a cetățenilor tăi, care-ți plătesc taxe și datorită cărora există președinte, guvern, miniștri, primari etc. Banii trebuie returnați comunității, conform pactului social, și investiți inclusiv în copiii cetățenilor care țin în spate acest stat. Eu, ca părinte, sunt interesat – ca să pornesc de la firul ierbii – ca primarul orașului să le ofere copiilor mei condiții cât mai bune să facă sport, să se dezvolte, să crească armonios și, dacă sunt talentați, să facă mare performanță. Asta e baza piramidei. Pornind în sus, pe ea, lucrurile au aceeași logică. Statul trebuie să investească în cetățenii săi. Să le facă o infrastructură performantă care să scoată sportivi campioni, medici excepționali, profesori de elită, cercetători de top etc. Dar și o masă de oameni cu un nivel cât mai ridicat din toate punctele de vedere. În momentul în care ai o țară de amărâți, analfabeți bolnavi, obezi, diabetici crescuți prin fast-food-uri și în sălile de păcănele, dar tu imporți o mână de specialiști, ca să spui că ești în top, semeni cu un chel cu tichie de mărgăritar.
N-am nimic împotrivă ca grupările private să-și aducă orice sportivi doresc. Pe banii lor, patronii pot – și trebuie! – să facă orice cred de cuviință să obțină rentabilitatea căutată. Dar naționalele sunt altă mâncare de pește. Ca o părere personală, cred că nici oamenii nu s-ar mai simți reprezentați de echipele naționale dacă le umplem cu jucători poate mai buni decât băștinașii, dar care nu știu nici măcar unde e România pe hartă.
Ai practicat vreodată fotbal în adolescență?
Da, am jucat puțin la Sportul, dar n-aveam valoare. M-am lăsat repede și m-am reorientat spre atletism, probele de viteză, unde e posibil să fi fost chiar bun.
Cum vezi digitalizarea informației în dauna print-ului, un pas superior spre civilizație sau unul către sfârșitul presei scrise?
Uf, asta e o întrebare complicată. Viitorul pare online-ul. Hârtia e trecutul. Probabil că este evoluție. În urmă cu 6.000 de ani s-a început cu tăblițe de lut, apoi a fost papirusul, pergamentul, pe urmă hârtia, acum suntem în era digitală.
Viteza de propagare a informației s-a înmiit față de acum 30 de ani, de exemplu. Informația s-a ieftinit, în sensul că le-a devenit accesibilă tuturor. În același timp, cred că avansul tehnologic a depășit cu mult capacitatea oamenilor de a-l asimila. Sistemul de educație este excedat de evenimente. Ar trebui ca la școală să li se predea copiilor, intensiv, cursuri de asimilare și decelare a informației existente pe internet. Astfel încât un om, când deschide un site, să aibă capacitatea de a-l evalua rapid și relativ precis. În lipsa acestei operațiuni instituționale încă de pe băncile școlii, cei mai mulți oameni sunt pur și simplu incapabili să deosebească informațiile reale de cele false.
Deci, da, digitalizarea informației e un pas major înainte, dar fără un public educat și capabil să folosească lucrurile găsite pe Internet, riscurile sunt majore.
Care este Topul tău 5 all time?
Dacă te referi la fotbal, 1. Maradona, 2. Pele, 3. Zidane, 4. Cruyff, 5. Cristiano Ronaldo. Dar e un top total subiectiv. Perioada anilor 1930-1980 îmi peste aproape total necunoscută. Pe Pele și Cruyff i-am văzut în înregistrări și mi s-au părut fenomenali. Sunt sigur că au mai fost și alții de care am auzit, dar nu i-am văzut. Poate că Puskas și Di Stefano ar fi meritat un loc în acest Top 5, contemporanii lor așa spuneau.
Cum gestionezi tentației de a face rating cu orice preț, gen Gigi Becali, Borcea, scandal la Steaua, Dinamo sau oriunde, can can, subiecte care vând dar nu educă?
Aici trebuie să facem o mică distincție. Presa trebuie să informeze și să fie citită, nu să educe. Educația se face acasă, în familie, la școală, în bibliotecă. Rolul presei e altul. În mod ideal, presa trebuie să relateze neutru evenimentele, iar oamenii să tragă fiecare propria concluzie. Cum publicul are mai multe trepte, și presa este segmentată pe categorii. Cea format tabloid relatează câte neveste are Borcea, cea de investigație scrie despre mișmașurile cu terenuri ale lui Borcea, cea de sport spune despre implicarea lui la Dinamo etc.
La teorie scrie că un jurnalist trebuie să fie tot timpul sceptic, să verifice informația, s-o dea doar când e absolut sigur și chiar și atunci să aibă o doză de reținere. Dar, în fond, un lucru senzațional rămâne senzațional oricum l-ai întoarce. Când se produce, trebuie să scriem despre el.
Revenind la întrebarea ta: dacă ești deștept, bun și inventiv, faci trafic/rating și fără să inventezi subiecte – de fapt, cred că la asta te refereai. Sunt suficient de multe evenimente tari în jur încât să nu fie nevoie să inventezi. Inclusiv Gigi și Borcea pot fi abordați într-o manieră quality. Presa reflectă, în esență, viața cetății și este oglinda ei. Ziariștii nu scriu despre ce nu se citește. N-ar avea sens. Până la urmă, de ce-ai scrie așa ceva? Ca să te citești singur pe tine? Ca ziarist, trebuie să te ghidezi, în primul rând, după relevanța subiectului. Un subiect relevant va fi citit/vizionat, automat, de foarte mulți oameni.
Enumeră, te rog, trei decizii importante pe care le-ai lua dacă ai fi ministrul sportului în Romania.
Mi-e foarte greu să fac asta. În primul rând, cred că ministrul sportului e, în România, un personaj lipsit de orice putere. E cineva pus politic, care stă câteva luni, hai să zicem ani, în cel mai bun caz, dar care n-are niciun cuvânt real de spus. Totuși, cred că aș încerca să mă bat pentru o nouă lege a sportului și o nouă lege a sponsorizării, astfel încât companiile private să fie cointeresate să finanțeze sportul. În acest moment, prin modificări succesive ale legislației, s-a ajuns ca firmele private să fie, din contră, descurajate de stat să se implice în sport, pentru a li se face loc primarilor – noii patroni pe banii noștri. Ar trebui făcută curățenie în minister și eliminați toți funcționarii și consilierii angajați pe pile, care se ocupă de șmecherii și matrapazlâcuri. La MTS, ca peste tot la stat, la fiecare om care muncește și este eficient, mai există 5 sau 10 care taie frunză la câini. Ar trebui făcute evaluări și teste pentru toată lumea, în mod profesionist, evacuați cei care habar n-au pe ce lume sunt și aduși alții, eventual din mediul privat, care vor și știu să facă treabă. Că de băutori de cafele e plină administrația. Și degeaba! Dar îți spun din start că asta nu ar putea s-o facă niciun ministru. Ar fi schimbat a doua zi, dacă ar încerca așa ceva.
În sfârșit, cred că aș lua puțin la mână, juridic și nu numai, federațiile sportive. Abonate la banii statului, pe care-i toacă pe nimic, federațiile au ajuns niște structuri anacronice și anchilozate cam peste tot. Știu cazuri concrete unde oamenii pur și simplu așteaptă să iasă la pensie de acolo. Asta e tot ce își doresc: să-și mănânce în tihnă salariile, să mai prindă o deplasare pe undeva, să-și tragă prime câte 8 inși dacă se întâmplă să mai ia vreun sportiv, norocos, vreo medalie. Și cam atât. Dezastrul sportului românesc este, în parte, cauzat și de aceste federații care nu-și mai justifică existența. E suficient să te uiți cum arată site-urile lor, să-i vezi cum lucrează, ce lipsă de entuziasm au, ce nepăsare față de propriile meserii, ca să-ți dai seama că e o lume complet moartă. Aici cred că ar trebui lămurite simplu lucrurile: cine nu livrează performanță nu primește bani de la stat! N-au decât să intre în faliment, să se desființeze, dacă nu reușesc să devină competitivi. Apoi să se înființeze alte federații, cu oameni vii, care au chef de treabă și trăiesc în Secolul XXI!
Poți avea o situație financiară decentă doar din jurnalism?
Depinde. E o meserie foarte prost plătită pentru nou-veniți. Dar, după o anumită perioadă, dacă ești bun, poți ajunge la un nivel decent. Acum, depinde și la ce ne raportăm. Dacă folosim ca etalon salariul mediu pe economie – da, se poate.
Care este idolul meseriei tale?
N-am un idol. N-am avut niciodată. Dar de admirat, am admirat mulți colegi. Să știi că presa românească a avut și încă mai are ziariști excepționali, de nivel mondial aș spune eu. Și îmi permit să fac o comparație pentru că știu despre ce vorbesc. Inclusiv la nivel sportiv e valabilă această afirmație.
Am remarcat blogul tău, e foarte interesant. Ce sfat îmi poți da fiind la începutul acestei activități?
Mulțumesc pentru aprecieri. Să scrii despre ce îți place și te pasionează. Când vei simți că faci ceva din obligație, atunci e clar că n-ai apucat-o pe un drum bun. Cititorii vor sesiza rapid și ei că nu ești sincer. În rest, lucrurile vin de la sine. Mult succes în cariera de blogger! Să știi că nu-i chiar așa ușoară! Netul este ca un pelican nesătul. Trebuie să-l hrănești zilnic, altfel…
În legătură cu tema naturalizarii de jucatori străini opinia mea este ca au tot dreptul sa fie convocati la echipele naționale jucători de valoare recunoscută care si-au desfășurat majoritatea carierei în România(cel puțin ,5 ani) , care si-au edificat în Romania o familie (sotie de naționalitate romana+copii) și care au dobândit cetățenia română cu cel putin un an înainte de a fi luati în vizorul selectionerilor.Desigur trebuie sa fie vorba de jucători care au dovedit si un cod de conduită ireproșabilă pe teren și în afara lui.Odata îndeplinite toate aceste condiționalitati (care nu sunt simple) consider ca ei sunt jucători romani si sunt perfect îndreptătiti sa reprezinte Romania în cadrul echipelor naționale.Eric și Camora sunt asemenea exemple. Regretabil că Eric, un jucător de mare rafinament și devotat României, tara lui de adopție , nu a fost niciodată luat în considerare la echipa națională.Ne-am fi mândrit cu el.