Ionuț Badea este un excelent antrenor, un tip educat, care face cinste corpului de antrenori români. Consider ca a trecut cu brio un test important în aceasta vară – când a reușit s-o readucă pe FC Argeș în elita fotbalului românesc și poate fi o soluție de succes la orice nivel în acest moment. Sunt mândru de prietenia nostră și sper sa lucrăm curând împreună.
Ionuț, cât de intensă a fost, din interior, această luptă la finalul căreia ați promovat în Liga 1?
Într-adevăr, a fost intensă, condiționată și de presiunea acestui format de playoff. Fiecare meci în sine a fost precum o finală, cu strategia și presiunea lui. Am avut de toate, de la dezamăgire, frustrare sau abandon, până la fericire nemăsurată, satisfacția lucrului bine făcut sau energia succesului.
Mie mi-a plăcut cum ai rezistat mental presiunii. Cum ai reușit să transmiți încredere echipei?
Tot ce transmite un antrenor ar trebui să fie legat de încredere, iar acest lucru se face autentic atunci când situația respectivă o cere. Orice forțare în acest sens nu mai atinge jucătorul.
Pentru mine a fost destul de ușor pentru că am un lot cu foarte mulți tineri care te urmează oricum, mai ales dacă ce le transmiți este pe înțelesul lor. Cu cei cu experiență, relația a fost bună și foarte bună, pentru că ne cunoaștem de foarte mult timp. Prepeliță, căpitanul nostru, a avut un rol mare în a gestiona presiunea din teren pentru el și colegii lui…
„Cele mai importante lucruri sunt familia și pasiunea pentru ceea ce faci.”
Dinamo trece prin momente grele, poate unice în istoria sa. Ca fost dinamovist îți dorești ca, la un moment dat, să preiei banca tehnică din „Ștefan cel Mare”?
Nu se știe niciodată unde te va duce viața de antrenor. Dinamo face parte din viața mea ca jucător și poate că face parte din viata mea și ca antrenor. Am învățat, însă, de-a lungul vieții de antrenor, că cele mai importante lucruri sunt familia și pasiunea pentru ceea ce faci.
Dacă mâine va trebui să merg să antrenez la o echipă de Divizia C o voi face cu aceeași energie pe care aș investi-o pentru antrena o echipă de Liga Campionilor.
Care sunt diferențele dintre cele două ligi, tu fiind deja un antrenor tânăr cu experiență…
Diferențele sunt destul de mari, în primul rând de structură, de forță și, față de alte echipe obișnuite cu lupta la titlu, se poate spune că și de mentalitate. Noi, la ultimul criteriu, am stat destul de bine…
Să fii antrenor este o meserie extrem de solicitantă. Tu cum reușești să gestionezi echilibrul profesie-viaţă de familie?
Am alături o familie sportivă care îmi înțelege pasiunea și modul de viață. Arareori sunt pusee de tensiune și acelea stinse repede de o vorbă bună. Eu și soția mea suntem doi oameni raționali care pot înțelege multe lucruri.
„Regula Under 21 este o anomalie necesara în fotbalul românesc”
Dar topul antrenorilor preferați?
N-aș putea avea un top. Pot doar spune despre antrenorii străini cu care am intrat în contact sau i-am urmărit îndeaproape: Guardiola, Ranieri cu stagiile de la Barcelona și Roma, apoi admir carisma lui Klopp, tenacitatea lui Simeone sau inovațiile lui Nagelsman cu tot cu începutul lui de la Hoffenheim.
Cum vezi venirea antrenorilor străini în campionatul nostru?
Atâta vreme cât aduc valoare și experiență, voi fi partizanul lor. Nu-mi doresc, însă, ca străinii să stea pe băncile de rezerve sau în tribună luând locul, poate, unui jucator român tânăr cu potențial.
Ești un antrenor care promovează tinerii. Totuși, tu cum apreciezi obligativitatea folosirii a doi jucători U21 ca titulari? Îți afectează rezultatul imediat sau e mai importantă miza integrării tinerilor?
Amandouă! E o formă de constrângere care, personal, nu-mi place (nu suport constrângerile), dar a fost necesară și rezultatele în creșterea acestor tineri s-au văzut imediat.
Rezultatele echipei care pot fi influențate de eventualele erori ale acestor tineri sunt legate de modul de crestere a tuturor tinerilor cu răbdare și perseverență, fără a ceda primului impuls de a-l schimba.
Probleme pot apărea în sensul acesta la echipele cu obiective mari unde orice eroare contează enorm. În concluzie, este o anomalie necesară fotbalului românesc!
Bun, am inteles “politica editorială”, e abilă . 🙂