Despre Alin Buzărin aș putea spune fără prea multe rețineri că este o enciclopedie a fotbalului. Despre activitatea lui ca jurnalist, nu pot să adaug decât un singur cuvânt: un gigant al presei românești.

Alin Buzărin, actualmente jurnalist la Gazeta Sporturilor, s-a remarcat ca reporter special și editorialist la ProSport și Gazeta Sporturilor. A fost (co)realizator al talk-show-urilor „Sport Weekend” (Radio Contact) și „Derby” (Radio Total Sport FM), invitat permanent la „Procesul Etapei” (ProTV), „Recursul Etapei” (Antena 1) și „Sport Show (OTV), dar și comentator de fotbal la ProTV și TVR. În vara anului 2006 a fost realizatorul emisiunii zilnice „Povestea Mondialelor” (Antena 3), ulterior, documentarist al emisiunii Replay, difuzată de TVR 2 și realizator al emisiunii „Ora de ProSport” de la Sport.ro. Este coautor ale volumelor „Larousse. Enciclopedia fotbalului (2002)” și „Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc” (2018) și a fost distins, în 2007, cu premiul secțiunii „Editorial presa scrisă”, acordat în cadrul Galei Premiilor Clubului Român de Presă.

În prezent, îi puteți citi editorialele in mod regulat pe www.wesport.ro, în Gazeta Sporturilor și îl puteți auzi, în fiecare marți, la postul de radio Național FM, ca invitat special al emisiunii „Stop pe piept”.

Alin, ești o enciclopedie în viață, pasionat de date. Dacă te întreb despre un meci de neuitat, pe care mi-l spui primul? 

Nu știu cât de utile mai sunt enciclopediile ”în viață” cât timp există cele electronice. Eu leg în minte datele memorate cu întâmplări reale. De aceea, n-am să uit multe meciuri văzute. Însă, cel mai aproape de suflet îmi este Craiova-Fiorentina, 1-0, gol Oblemenco în minutul 89 și calificare! N-o să-l uit niciodată, pentru că e primul! 3 octombrie 1973, ziua în care, mai de dimineață, fusesem făcut pionier.

Ai făcut parte din proiectul de succes “Brănești”. Cum ți-a părut această parte a fotbalului? Unde simți responsabilitatea ca fiind mai mare? 

Brăneștiul a fost de succes pentru că a reușit promovarea în fața unor nume consacrate (Farul, Petrolul, Bacău, Sportul), dar a fost și eșec fiindcă nu s-a putut merge până la capăt, adică să urmeze o salvare de retrogradare, apoi locuri tot mai bune. Așa ar fi trebuit, dar s-au cam terminat banii, iar eu și Ilie Stan (de fapt, el a fost motorul proiectului) am plecat cu 7-8 etape înainte de final. Spre deosebire de alte echipe din Ilfov, socotite pe bună dreptate artificiale, noi chiar am avut suporteri. Acasă, cu Petrolul, în Divizia B, au fost 4.000, iar în prima deplasare din Liga 1, la CFR Cluj, au venit după noi trei autocare cu oameni din Brănești. Dacă am fi reușit să jucăm la noi, sigur am fi evitat retrogradarea. Dar a trebuit să mergem în băjenie la Buzău, apoi  la Chiajna. După un an și jumătate în fotbal (timp în care am ieșit complet din presă, reintrând apoi destul de greu), concluzia pozitivă a fost că trebuia să trec și prin asta, iar cea negativă că în peisajul fotbalului seriozitatea e monument al naturii, în sensul că e pe cale de dispariție. Precum capra neagră sau floarea de colț. Am rămas însă de la Brănești cu prietenia unor oameni deosebiți, buni cunoscători de fotbal: Florin Tănase, Doru Velicu, Costel Bageac, părintele Ioachim, de la Schitul Găneasa.

Te urmăresc cu plăcere pe Blogsport.  Cum tratezi reproșurile cititorilor atunci când nu sunt de acord cu articolul? 

Nu prea citesc comentariile de pe blog. Nici pe cele laudative, nici pe celelalte. La adăpostul unui nick-name, poți spune orice, poți înjura pe oricine. Îmi distribui însă textele pe facebook, unde like-urile, unlike-urile și comentariile sunt asumate.

Există stadion în lume unde n-ai ajuns încă, dar îți dorești s-o faci?

Oho, multe! Mai ales cele din America Latină. Maracana, Morumbi, Bombonera, River Plate. Sau Azteca, sau Jalisco din Guadalajara, unde au evoluat ”tricolorii” acum fix o jumătate de veac.

Am lansat o provocare pe blogul meu, Top 5 jucători all-time. Care este topul tău? 

Aș prefera să nu fac topuri ale valorii, care sunt discutabile. Aș vorbi de cei de al căror joc m-am îndrăgostit. Fiind din Craiova, obligatoriu Sorin Cârțu! Bine, și Balaci, și toți ceilalți, dar cu Sorinaccio a fost o afinitate specială. Apoi, prinzând sârbii la TV, Blaz Sliskovic și ”Pixie” Stoikovic. De la bulgari, îi prindeam și pe ei, până la Stoicikov mi-a plăcut mult Lăcezar Tanev, un mustăcios tehnic de la CCA. Apoi steliștii Iordănescu și Marcel Răducanu. Nu în ultimul rând, ci chiar sus în top, Romică Gabor. Spre zilele noastre, Luțu. După cum vezi, numai ”artiști”. Dintre ceilalți, ”neartiștii”, Cornel Dinu, Boloni, Liță Dumitru, Tilihoi. Sunt mai mult de cinci, sper să nu se supere nimeni.

Ai prins câteva generații de jucători. Ai avut vreodată, privind un tânăr jucător, sentimentul că va ajunge fobalist mare? 

Pentru asta îți trebuie fler, nas. De exemplu, pe vremuri, la Craiova, am simțit în Pavel Badea  marele jucător. A ajuns destul de sus. Am crezut că va face mai mult decât a făcut Denis Șerban, pentru că viteza alergării cu mingea la picior era egală cu viteza fără minge. Sunt cazuri particulare. Mulți arată bine la 18-19-20 de ani, depinde ce se întâmplă cu ei mai târziu. Acum, îmi place un puști de la Turris, Haită, decar, pișpirel, stângaci, ”prelucrat” la Viitorul lui Hagi. Abia aștept să înceapă playoff-ul din liga a doua să-l văd cum arată după pandemie.

Ai trecut pe reader sau citești cărțile tot în modul clasic? 

Încă prefer cărțile pe hărtie și sper s-o țin toată viața cu acest mod ”anacronic” de lectură. Pe reader, cel mult două-trei pagini. E altă activitate, alt obicei, altă voluptate. Cartea de pe noptieră e mult mai vie, mai apropiată de cel ce-o răsfoiește. La net trebuie recurs doar atunci când nu găsești fizic cartea. Și ziarele, tot pe hârtie ar trebui citite, pentru că transmit altceva. Netul e o formă de lene, de comoditate care ne înconjoară tot mai mult, an după an. La italieni, la francezi, la spanioli, în metrou, toată lumea citește cărți sau ziare. La noi se freacă touchscreen-ul.

Îți amintești ceva deosebit din deplasările în țară ca jurnalist? 

Îmi amintesc multe. Deplasările profesionale mi-au trezit curiozitatea de a călători mult și în particular. Poate cea mai puternică experiență a fost ”stagiul” de 37 de zile de la CM din Coreea, 2002. De exemplu, coreenii venerau zeul dezvoltării tehnologice, îi ridicau temple.

Ai jucat vreodată fotbal în mod organizat sau pe sintetic cu prietenii?

Am fost stângaci, la propriu și la figurat. Ca orice copil oltean, m-am dus și m-am înscris. Erau alții, însă, mult mai talentați. Mai ies și azi, când am timp. Tot stângaci sunt. Dar, așa cum a zis Lineker, fotbalul ar fi o chestie foarte simplă dacă n-ar exista adversari pe teren. Mai simplu e la tenis cu piciorul, pentru că există totuși un fileu între tine și adversari. Când ai trecut de 50 de ani, nu mai e așa ușor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *