Dan Filoti. Jurnalist sportiv de 27 de ani încoace, în prezent moderator la Digi Sport. Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, DigiSport… marile redacții ce-și onorează cu succes cititorii – foarte mulți! pătimași pentru sport, l-au avut pe Dan Filoti ca deschizător de drumuri, cap și minte limpede, ghid pentru cei mai mulți în găsirea adevărului din mixtura complexă, foarte încâlcită uneori, dar complet dedicată, a sportului românesc. Un jurnalist de excepție, care își aduce cu brio aportul la consolidarea imaginii sportului românesc, într-un stil perfect funcțional, ce se remarcă prin obiectivitate și întotdeauna pasiune. Jurnalistica made by Dan Filoti a primit deja recunoaștere de netăgăduit în breaslă: Editorialistul anului în 2007, Reporterul anului în 2010, Premiul Ioan Chirilă pentru cea mai bună emisiune de sport, 2020, Premiul APS in 2020. Fără îndoială, viitorul va continua să adauge și alte trofee!
Ai jucat pe toate posturile și chiar ai ,,marcat”! Editorialistul anului, reporterul anului, emisiunea anului și redactor șef. Ți- ai fi dorit să joci sau să antrenezi profesionist?
De obicei nu dau interviuri (nu de alta, dar nu prea am fost solicitat), dar pentru tine fac o excepție. Adevărul că pasiunea pentru fotbal, pentru sport se poate exprima și astfel, ca jurnalist. Nu am avut destul talent, destulă ambiție să ajungem acolo pe gazon, dar suntem aproape, pe margine și ținem în permanență legătura cu cei din teren. Tot e ceva! Ca să și răspund totuși, am trecut demult de vârsta la care m-aș fi lăsat, deci cred că pot să zic și și. Mi-ar fi plăcut jucător, după care și antrenor. De altfel trebuie să îți mărturisesc că, cu pandemia asta, m-am reapucat de Football Manager. Sunt selecționerul României, să se teamă Mirel!, și am jucat deja o finală de Campionat Mondial. Altfel, ca tine nu “marchează” nimeni. Fotbalist consacrat de real talent, conducător cu rezultate, acum punctezi și-n jurnalism…
Are ,,Matinalul” un corespondent în televiziunile din Europa, să te inspiri?
Sincer, m-am uitat mai cu atenție la formate de emisiune din afară înainte să dăm drumul Matinalului nostru. E mult spus că mă inspir concret cu ceva anume, dar urmăresc ce se întâmplă în jurul meu și încerc să învăț în permanență de oriunde și de la oricine. Inclusiv de la colegii mei.
Dacă tu ai face formatul emisiunii, ce ai schimba?
Ce aș schimba?! Acum cu nebunia asta din ultimul timp, aș face un #matinalafară. Aș ieși mai mult din studiou, aș face-o mai dinamică, reportaje de la antrenamente, interviuri în aer liber, concursuri de acolo. Te-aș invita pe tine la o ședință de pregătire a lui Dinamo să îl provoci pe Sorescu să “dați la bară”. Poate o s-o și facem când se va putea. Când nu vor mai fi atâtea restricții legate de pandemii zic.
Ai încerca într-o zi și Director de comunicare la Rapid sau FRF? Dar la Steaua sau Dinamo?
Ha! Echipele amintite de tine au oameni capabili la comunicare. Hai, că nu ocolesc răspunsurile! M-am gândit, recunosc, cum ar fi, mai ales că am și avut discuții așa preliminare cu oameni din fotbal. Răspunsul e că îmi place ce fac. Și răspunsul mai e că am și observat o specificitate în fotbalul românesc. Tonul, discursul, comportamentul, totul sunt influențate dramatic de statutul de… angajat. Prefer să pot comunica și în continuare cu oamenii din fotbal, așa cum am făcut-o până acum. Și asta e valabil la toate entitățile amintite. Dar poate cine știe ce?! Aaa, și finalul întrebării. A comunica și a facilita o comunicare nu ține de apartenența la o grupare sau alta. Așa ai răspunde tu. Eu zic că aș ține cont de criteriul proximității și mi-ar fi bine dacă aș avea biroul cât mai aproape de zona Bucureștii Noi : P
Aduci buna dispozitie de dimineaţă, dar ,,ai reuşit” vreodată să nu te trezești pentru emisiune?
Mah, asta chiar nu mi-a “iesit” vreodată. Mă mai sună prietenii producători ai emisiunii să mă întrebe pe unde sunt în câte o dimineață, am experimentat și așezatul pe scaun (nu la Matinal) pe generic, ca să folosim limbaj de specialitate, dar să nu ajung la emisiune nu mi s-a întâmplat. Până acum, cel puțin. Dar revin în curând dimineața și dacă se va întâmpla, din cauza ta va fi, clar. Auzi ce întrebare!!! Ca și cum te-aș fi întrebat eu dacă te-ai luat cu altele și ai uitat vreodată că ai meci….
Care este viitorul presei scrise, de unde provii?
Ufff… Afară rezistă încă. La noi…E mult de vorbit. Eu încă sper, încă mă gândesc că oamenii vor vrea să citească pe hârtie de ziar despre lucruri frumoase. Am crescut, generația noastră zic, cu performanțele răsfoite. Emoția din copilărie înainte să merg la chioșc, dacă mai sunt ziarele de sport (pe vremuri mi le oprea vânzătoarea) și ce e pe prima pagină. Trezești în mine nostalgia cronicilor citite și mai apoi scrise. Mi-e dor de asta și cred că sunt genuri jurnalistice care merg cel mai bine în print. Cronica de meci, cum spuneam, interviul, reportajul, etc. Online-ul a acaparat știrea, news-ul primar, dar mai departe, implicațiile, explicațiile, consecințele a ceea ce am aflat că a fost poate fi dezvoltat foarte bine în ziare. Cam așa aș vedea și în aceste condiții ar putea să reintre presa scrisă în viața noastră. Mă tem însă că a dispărut reflexul de a merge la chioșc, obiceiul de a “consuma” ziare. Se pierde ușor și se câștigă greu, îmi vine să spun, dar cine știe?! Eu, repet, mai sper…
Felicitări pentru că nu-ți ascunzi pasiunea pentru Rapid! Din străinătate, cu ce echipă simpatizezi?
Mulțumesc. Felicitări și ție că reușești să jonglezi cu pasiunea pentru echipele (unele rivale) pe la care ai trecut. Cred că Real Madrid e răspunsul. Urmăresc și simpatizez echipe de afară fără a fi un fan gen Liverpool ori, ce știu eu, Juventus! A susține mi se pare că trebuie să implice și apropierea geografică, apartenența la cultură, societatea etc. Să nu fiu înțeles greșit, tot respectul pentru cei care se pot identifica cu echipe de afară și pot pune suflet pentru ele. Mie îmi par fără excepție departe și le urmăresc cu ochii microbistului detașat. Îmi place când câștigă, nu mă afectează când pierd…
Vorbește-mi, te rog, despre un interviu de care ești mândru.
Toate au povestea lor. De la discuții de ore întregi cu Mircea Lucescu și până la un flash interviu cu Mourinho sau un dialog în trei cu imenșii Eusebio și Balaci. Un loc aparte are vizita făcută la Oradea lui Mihăiță Neșu și lecția de viață, că nu-i pot spune doar interviu, de acolo. Dar, privind retrospectiv, mândru cred că e mai ales atunci când stai față în față și vorbești deschis cu cei care ți-au colorat copilăria: Rada, Manea, Ion Ion, Rică Răducanu, Mircea Lucescu, Liță Dumitru, Balaci, Boloni, Hagi, Dorinel Munteanu, chiar Zenga. Lista e lungă și te asigur că te numeri printre cei cu care sunt mândru că pot vorbi. Și nu pot să închei fără a spune că nu voi uita vreodată dialogurile nepereche cu imensul om, Didi Prodan.
