“Tinerii știu destule lucruri pentru a fi prudenți și totuși încearcă să realizeze imposibilul, îndeplinindu-și năzuințele generație după generație’ – Pearl Sydenstricker Buck

Se zice că ideal în viață este să faci activitățile care îți plac cel mai mult și să poți avea și satisfacții materiale de pe urma lor. Dincolo de beneficiile comerciale, conexiunea care se creează cu tinerii fotbaliști în meseria de antrenor/formator de campioni, face să genereze bucurii și sentimente unice.

De curând, am primit un mesaj special de la unul dintre tinerii fotbaliști pe care ne bazăm să ducă societatea românească la nivel superior indiferent pe ce segment se va dezvolta. Emoția creeată și sentimentele puse în text depășesc importanța numelor celor implicați.

T.D: „Bună seara! A cam venit momentul să pun în practică tot ce am invațat cu dumneavoastră. Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru mine și tot efortul depus ca să ajung cât mai bine. M-ați tratat poate la fel ca pe Iustin (n.a: Răducan) și m-ați încurajat chiar si când nu era cazul. Să stiți că vă respect enorm și nu o să vă uit niciodată pentru ce ați făcut pentru mine. Ați reușit să-mi schimbați atitudinea în nici șase luni. De multe ori am făcut eforturi de dragul dvs. Sunteți o familie superbă și mereu o să am grijă de Iustin și o să-l ajut să nu facă greșelile mele. Sper să continuăm colaborararea și să vă uitați la mine la televizor și să vă asumați meritul pentru că fără dumneavoastră nu aș fi reușit să-mi reintru în formă. Mulțumesc din suflet! ❤️💪🏻”

Foarte emoționat, m-am oprit din orice activitate și i-am transmis și eu gândurile mele:

Să știi că-mi aduce mare bucurie mesajul tău. Una dintre cele mai mari de cand am început academia de perfecționare. Mai ales în contextul în care tu ai avut un necaz în familie ieri, prin dispariția unchiului tău, ți-ai găsit totuși energie să-mi scrii. Să știi că e o plăcere să lucrez cu tine. Ești unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști. E adevărat, ai pierdut puțin ritmul. Apreciez enorm schimbarea ta de la cel care mă anunța dimineața că-l doare burta și că nu mai ajunge la antrenament (întâmplător, de regulă în weekend 😊), la cel care mă ajută la buna desfășurare a antrenamentului, execută totul impecabil, în plus adună materialele și mingile la sfârșit. Doar Dumnezeu știe daca vei ajunge sau nu fotbalist, dar sigur o să ajungi un om de succes în domeniul în care vei activa. Spiritul tău creativ, buna educație, școala, fac din tine un om de apreciat“. ❤️

narcis
aprilie 27, 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *