Lumea împărțită-n două fiind, am și eu opțiunea mea, încă de acum 10 ani, de când luam parte la ,,războiul celor două stele atemporale” din fotbal.
Am ales Messi, pentru că driblează mai mult și spectaculos, pentru că pasează decisiv, mai mult decât Ronaldo, deși marchează în același ritm galactic, în fine, pentru că, din punct de vedere fizic, „imperfecțiunea” câștigă în fața atletului perfect, numit CR7. Bineînțeles, asta doar cu complicitatea lui Dumnezeu, care periodic aduce paradoxuri naturale la rang suprem, anulând decalajul fizic, în orice domeniu dorește.
Din acest unghi, vedeam un fotbalist care respira doar pentru Barcelona, modest, familist, cu gândul doar la următorul succes, cu plecăciunea de rigoare celebră a catalanilor hipnotizați. În partea adversă, un Robo-player golgeter, topitor de recorduri personale și de grup, la Real (vezi în premiera, de două ori consecutiv, câștigătoare UCL), fără strop de altruism, nemulțumit fără perdea, când un alt coleg, și nu el, marchează, schimbând echipe și partenere de viață, în antiteză cu Leo.
Dar ce realizez de doua sezoane, analizând traiectoria celor doi? Că Ronaldo nu cedează și-l ajunge din urmă pe Messi, la colecția de Baloane de Aur, că Ronaldo are copil și e un tată exemplu, că nu se bucură doar el de câștigurile astronomice din industria fotbalului și, prin fundația sa, ajută tot mai mulți oameni de toate vârstele și condițiile sociale. Apoi citim o știre că, în loc să se preocupe de viața de noapte, așa cum îi stă bine unui fotbalist limitat, își angajează și specialist în planificarea odihnei pe timpul zilei și declară că vrea să scadă din greutate câte un kg, până la 40 ani, când vrea să pună stop actului său de creație, tocmai pentru a fi mai ușor și a păstra o energie maximă.
Ajungem în situația în care cei 2 titani ai sportului rege sunt ,,cap la cap” în ceea ce privește performanțele lor și diferența de stil nu face decât să ne mai demonstreze o dată că e păcat să alegem unul dintre ei și, mai degrabă, trebuie să luăm exemplul celor doi, comportamentul lor inuman de profesionist, pe care ambii îl păstrează de un deceniu, spre satisfacția contemporanilor lor. Și asta în condițiile în care 60 de jocuri pe an le joacaă din 3 în 3 zile de-a lungul Globului, toate defensivele pregătesc jocul pe calitățile lor, dublând și triplând marcajul și, cu toate aceste bariere, unul aleargă, driblează, marchează și câștigă, iar celălalt aleargă, șutează, marchează și câștigă.
În final, împreună cu ei câștigăm și noi, că avem la dispoziție două modele care, alături de Roger Federer, ne demonstrează că omul nu are limite, în afară de cele autoimpuse.