Zilnic, constatăm si aducem in discuție nenumaratele deficiențe ale tinerei generații de fotbalişti. Unele, fara indoială, au o undă subiectivă, in virtutea veşnicului conflict al generaţiilor, care nu ocoleşte fotbalul. Cel mai in vârstă mereu va gasi o povață tânărului, indiferent de valoare. Cu siguranță pe vremea celui mai în vârstă, educația era mai aleasa, implicarea in antrenamente si responsabilitatea erau mai mari, chiar valoarea, superioară şi multiplicată, odată cu trecerea timpului, precum vinurile vechi.
Nu e momentul acum de a pune in balanță ce e bine si ce nu in cele două perioade analizate, dar as dori sa ma opresc cateva clipe, in amintirea unei forme de antrenare in fotbalul extra-organizat de la cluburi. E vorba de competițiile dintre cartiere care se jucau cu banii la ciorap, cu o diferentă de varsta de +/- 3ani si fara un arbitru mai bun decat logica jocului. Erau meciurile la care aveai un raspuns instantaneu, al valorii personale si de echipă, iar factorul psihologic era puternic pus la incercare de catre miza jocului. Miza, in zilele noastre, insemna echivalentul a 1-5 euro/om, in funcţie de posibilitaţile celor 2 echipe. De asemenea, aveau acces si jucatorii legitimați, de altfel, adevarații castigători de mai târziu, ai acelor jocuri.
Am profitat din plin de acest ,,antrenament” in frumosul Focşani si am gustat din ambele cupe ale rezultatului. O infrangere ne făcea drumul spre casă plin de reproşuri, dar aducea in final promisiunea că vom fi mai buni si vom recaştiga puşculiţa. In schimb, o victorie ne aducea in extaz inapoi catre blocurile noastre si cu bani de dulciuri, e adevarat limitate, in magazinele anilor ’80, mai ales in provincie.
Imi amintesc o victorie mare impotriva unui cartier mai rău famat, unde golanii, dar si talentul erau la ele acasa. Si la ei acasă s-a si jucat , la vreo 2 km de blocurile nostre, intr-o şcoală generală, bineinteles pe ciment cu porţi de handbal. Vizibil impresionaţi de agresivitatea adversarilor, puţin mai mari, dar cu bâte si alte arme albe ascunse sub bancile de rezerva, am fost conduşi cu 3-0 la pauză. In acel moment, am avut prima reacție de viitor profesionist, inițiind prima tactică in criză de timp si rezultat. Am băgat toata echipa in aparare si am ținut un discurs de cateva secunde in care am spus, printre altele, ca vom fi de râsul oraşului daca plecam cu asemenea scor din „Bahne”. Si victorie a fost.
De atunci, am ințeles ce inseamnă miza si tot din ziua aia am vazut ce inseamnă sa-ți dobândeşti respectul, câştigănd in fieful adversarilor, devenind prietenii noştri ulterior. Sunt convins ca mulţi dintre voi se regasesc in povestea mea, indiferent de meseria urmată in viată.