Deseori spun că am stat, jumătate din viața sportivă, în cantonament. Un calcul rapid, din programul echipelor de Liga 1 din anii ’90, mă ajută cu cifre.
O medie de aproximativ 50 de meciuri pe an, înmulțit cu 3 zile de cantonament (incluzând și ziua jocului), ajungem la 150 de zile. Două cantonamente în inter sezon x 15 zile, s-au făcut 180 zile.
Au fost meciuri, cu 2 zile de cantonament, dar au fost multe și cu 4 zile de cantonament. Scăzând anii cu accidentări și pe cei jucați în Cipru (unde nu existau cantonamente), rămân 5 ani din viață, în izolare pură!!! 5 ani, în care tu alegi ce faci din ei. Precum computerul zilelor noastre, înger și demon la alegerea ta.
Puteai juca remy, cărți sau le puteai citi. Mulți dintre noi, nu știau când se schimba guvernul, cât costa o pâine sau kilogramul de carne, unde se plătește lumina sau cum aplici pentru un pașaport.
Acest sistem, împrumutat din est, ne propunea o viața în balon, rupt de realitate, cu gândul la fotbal și cu multe gânduri după retragere.
Din păcate sau poate fericit sa fiu, nu-mi plăcea să joc remy, așadar cu 3 cărți și o pungă cu mere, mai petreceam o săptămână de fotbalist, în Liga 1.
Dar am ajuns în 2000, când școala românească de antrenori a realizat că, lăsând acasă jucătorul, în mediul familiei sale, îl responsabilizezi (așa cum îl doreai la meciuri), ancorat în societate, cu studiile la zi, încărcat de energia pozitivă din propria familie.
Cosmin Olăroiu a înțeles rapid asta si a revoluționat, la FC Național.
Ewald Lienen, antrenorul de Bundesliga, al Oțelului 2014, înaintea jocului decisiv pentru supraviețuire, cu Timișoara, mi-a spus: “Narcis, îi lăsăm acasă, până în ziua jocului. Vreau să-i responsabilizez și-n plus, să vină ca leii, la ora jocului” și am câștigat, cu-n stadion arhiplin și cu o risipă de energie, fără egal până atunci.
Azi, stau maxim o zi în cantonament și bravo Marius Croitoru pentru curaj, a desființat cantonamentele la jocurile de acasă, la Botoșani.
Cel puțin un an, din cei cinci, le-am petrecut cu el în izolare, la Bacău, deci nu mă miră😊.Foștii colegi au devenit antrenori și totul e altfel.
Jucătorii citesc, învață pentru examene, stau pe rețele de socializare și reconversia profesională este deja pregătită.
În primul meu cantonament de Forban la Steaua, iarna (1994), am trimis o scrisoare soției, în prima zi și am ajuns eu înaintea corespondentei din cantonament😁.
Azi eroii noștri comunică non stop cu familia și trebuie să-i înțelegem, că restricțiile acestor zile, sunt deja exagerat aplicate asupra lor, atât timp cât sunt de trei ori testați…
Un oficial al celor de la Schalke, la dineul de dinaintea dublei cu Steaua din 2013, spunea că “fotbalistul plutește, în timpul carierei sale, ca într-un balon deasupra pământului. Cu cât e mai pregătit, școlit și ancorat în realitate, cu atât aterizarea sa pe pământ (retragerea), va fi mai lină”.
Prezenta la stadion cu 30 de minute inainte de inceperea meciului acasa, asta trebuie sa fie regula de aur pentru inalta performanta.