Edi Iordanescu ,, Sunt un antrenor al detaliilor”

1. Edi, ai fost la un nivel foarte bun ca jucator si esti la unul de exceptie ca antrenor.
   Ce latura a activitatii fotbalistice te-a atras mai mult si de ce?

N-as putea sa aleg o anumita latura. As vrea sa remarc ca mi-a placut intodeauna sportul, fiind crescut si intr-o familie in care fotbalul era centrul atentiei, am avut oarecum in sange acest fenomen, de aici doar un pas in implicare mea.

2. Fiind fiul cel mare al “antrenorului secolului” Anghel Iordanescu, in ce mod iti influenteaza ascensiunea acest statut?

Sunt si avantaje si dezavantaje.
In principal e vorba de credibilitatea numelui, de impact, un lucru foarte important.
Au fost si multe piedici, obstacole. Deseori am fost nevoit sa suport doza de scepticism sau chiar de invidie.
La inceputul carierei ma afectau, in timp m-am obisnuit cu astfel de rautati si pot gestiona lejer in prezent astfel de reactii.
Rezultatele mele mi-au dat incredere sa-mi configurez propriul meu stil, asimiland doar ce e pozitiv pentru dezvoltarea mea profesionala.

3. Intr-un scenariu ideal, ce sistem de joc transmite cel mai bine filozofia ta de fotbal ca antrenor?

E un subiect complex. Se pleaca de la o asezare initiala dar dinamica jocului aduce echipa in diverse pozitionari. Sistemul se pliaza in functie de adversari, competitie, rezultat, traditia clubului, posibilitatile financiare.
Important este ce transmite echipa, nu sistemul.
Adica forta, organizare, echilibru, surprinderea adversarului, in fine, valoarea si implicit victoria. Obisnuiesc in anumite situatii sa schimb si pe parcursul unui meci la nevoie, dar mai important este ce obtii de la un sistem, nu pozitionarea initiala in sine.

4. Cand ai fost convins ca vrei sa te faci antrenor?

M-a atras dupa cariera de fotbalist si usor, usor m-am indreptat catre antrenorat.
Am avut o determinare, o forta interioara in primii 3, 4 ani de la retragere, sa ma perfectionez pe toate caile de informare. Planificam, invatam, citeam si asteptam momentul potrivit
A venit initiativa lui Ilie Dumitrescu, care-mi cunostea pasiunea, pregatirea mea, experienta de jucator.
Mi-a propus sa-l asist ca secund, in mandatul de la Steaua. Acela a fost punctul 0, pe care sincer mi l-am pregatit minutios chiar daca a venit neasteptat.
Sunt un antrenor al detaliilor si nu-mi place sa ma prinda nepregatit nicio situatie.

5. Ai vreun moment in care te-ai simtit nedreptatit de antrenor si ai zis ca n-o sa faci la fel?

Nu pot contabiliza o lista a greselilor sau nedreptatilor impotriva mea de la antrenorii cu care am lucrat.
Am simtit insa deseori ca pretentiile lor erau influentate, poate subconstient, de numele meu. Aveam impresia ca trebuie mereu sa fac mai mult decat era posibil doar pentru a fi tratat la fel ca ceilalti.
Poate sunt subiectiv, dar presiunea asta am simtit-o pe umerii multor antrenori cu care am colaborat ca jucator.
O doza exagerata de exigenta pentru a fi siguri ca nimeni nu imi poate contesta prezenta in teren.

6. Ti-ai permis vreodata sa-i spui lui nea’ Puiu, ca a gresit profesional?

Am avut discutii nenumarate, de fiecare data argumentate de ambele parti, chiar daca eram sau nu de acord, ele au fost constructive si am avut de castigat enorm.

7. Este compatibila viata de familie cu cea de profesionist in fotbal, cu meseria ta?

Sincer nu prea este compatibila.
Timpul de lucru, volumul de munca, obstacolele sunt apasatoare, te marcheaza.
Daca vrei sa faci performanta, trebuie sa aloci foarte mult timp.
Ceea ce prezinti echipei in mod comprimat, are in spate multe ore de munca.
Aceasta presiune presupune si un consum mare de energie, in detrimentul vietii de familie.
Deseori nu poti ajunge la evenimentele fericite din familie din cauza deselor cantonamente.
Este o adevarata provocare sa creezi un echilibru intre datoria de tata si sot si cea de antrenor cu responsabilitatea rezultatelor.
Din fericire, am familia perfecta in acest sens, dar este mereu foarte dificil sa fiu fizic si mental in ambele parti, fara sa sufere niciuna.