Scriitor, traducător, jurnalist și redactor de carte.
,,Să nu incerci sa le placi tuturor”.
Un analist desăvârșit a tot ce oferă fotbalul și un veșnic îndrăgostit de sportul rege. 110 volume traduse din autori englezi, americani, canadieni, francezi, peste 3000 de articole în ziare și reviste și rubrici pe care le susține constant în publicații consacrate. Unul dintre cei mai buni umoriști ai tranziției românești, prezentator și realizator de emisiuni la Digi 24 și RFI și autor a multor cărți care fie ne-au tăiat răsuflarea, fie ne-au ținut cu sufletul la gură până când personajele ajungeau la finalul poveștii existenței lor, iar noi la ultima pagină…,,Fluturele negru”, ,,Bazar bizar”, ,,Ghidul nesimțitului”, ,,Fanionul roșu”, ,,Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri”, ,,România în 7 gesturi”, ,,Cu inima smulsă din piept”, ,,Balul fantomelor”, ,,Omul care mută norii”, ,,Recviem vesel pentru tata”… doar câteva din titlurile prozei sale, pe care oricine le-a parcurs a fost pe deplin câștigat. Numele său apare pe coperțile a altor două cărți de referință din literatura sportivă, Enciclopedia Larousse a fotbalului și Jocurile Olimpice de la Atena la Atena: 1896-2004. În semn de apreciere pentru talentul și profesionalismul său, puse în slujba creației literare, la începutul acestui an i-a fost conferit Ordinul ”Meritul cultural” în grad de Cavaler, categoria A. Un Leu care va împlini anul acesta 6 decenii de viață și un Leu al culturii românești contemporane.
Radu, ce te-a înfuriat la biblioteca unde distribuiai cărți, lucrând ca bibliotecar, de ai devenit apoi scriitor? 😊
Anii de muncă la Bibliotecă, în care am cărat tone de cărți, mi-au adus în primul rând o sciatică şi în al doilea o soție (cică o nenorocire nu vine niciodată singură). Era începutul anilor 1990, Narcis, când toată lumea ne răsfăța cu transporturi de cărți – uneori, cu ce le prisosea lor prin depozite. Unitatea de măsură devenise vagonul. Sau vaporul. Dar nu de asta m-am apucat de scris, ci dintr-un soi de invidie a traducătorului care eram. Mi se părea că aș merita să semnez pe copertă, nu doar pe pagina de gardă. Mofturi de Leu, pe de o parte. Pe de alta, o dorință pe care acum o iau în glumă, însă care prinsese să mă lucreze pe dinăuntru înainte de 1990. De fapt, am început să scriu la romanul de debut – o pompoşenie pretențioasă, așa îl văd azi – spre sfârșitul lui 1988. L-am publicat abia în 2000, iar acum aproape că-mi pare rău. Preferam un debut reușit, nu un chix dezlânat și lung ca zilele fără cafea. Nu sunt doar autocritic și exigent cu sine, ci și brutal de sincer. Am aflat că așa e terapeutic.
Ai scris multe cărți de mare valoare. Una dintre ele pentru sportul rege, Enciclopedia Larousse a fotbalului. Cât timp ți-a luat documentarea pentru această lucrare de excepție?
Ești mult prea cumsecade în aprecieri. Cărțile mele sunt inegale, ca ale multor scriitori. Unele foarte bune, altele bunicele, altele așa și așa. Am trei cărți de sport în palmares: „Fanionul roșu”, care este creație personală, „Jocurile Olimpice de la Atena la Atena 1896-2004” și „Enciclopedia Larousse a fotbalului”. Ultimele două înseamnă scrierea unei părți și traducerea alteia. La cartea despre Jocuri am tradus secţiunea internaţională şi am colaborat la scrierea părţii româneşti cu Luminiţa Paul. La „Larousse” am tradus cu Theo Jumătate secţiunea internaţională (el ceva mai mult decât mine) şi am scris cu Alin Buzărin capitolele despre fotbalul românesc. Am actualizat ediţia franceză şi i-am adăugat o secţiune românească la care m-a ajutat cu date şi statistici Ionuţ Iordache. Fotografiile pentru partea românească sunt ale lui Dan Bucur. Theo, Alin, Ionuţ şi Dan erau pe atunci la „ProSport”. La fel şi Luminiţa. Traducerea, documentarea şi lucrul au însemnat câteva luni bune, spre o jumătate de an. Dar cred că a meritat osteneala.
În slujba cititorului român, ai tradus aproape 60 de cărți din literatura internațională. Ți-ai propus să traduci din Klopp sau Guardiola?
Wikipedia nu se actualizează, ca Larousse-ul. Dacă ar face-o, ar şti că am deja 110 volume traduse. Klopp şi Guardiola sunt nume care au multe de spus, dar nu m-am gândit să-i traduc şi nici editorii nu s-au gândit la mine. Poate fiindcă se ştie în breaslă că am mereu două-trei traduceri contractate şi că de obicei îmi fac planul pe mai bine de un an. Am tradus, în schimb, „Faza cu fotbalul” a lui Simon Critchley, un liverpoolian din mediul academic, cu unele alunecări spre stânga.
Dincolo de claritatea și calitatea analizei tale, răzbate cunoașterea la nivel fin a fenomenului. Vine din miile de meciuri văzute sau ai și jucat fotbal în tinerețe?
Iar mă lauzi excesiv. Dacă astea pot fi calităţi, mă uit la multe meciuri şi îmi place să vorbesc. Despre fotbal şi nu numai. Sunt un confesiv cu puseuri logoreice, ăsta-i adevărul. S-ar putea ca formaţia de filolog să-mi asigure uneori întorsături de frază reuşite. Dar ia pune-mă acum să driblez, să vezi tragicomedie! Cu multe veşnicii în urmă, am şi jucat fotbal. Foarte mult pe maidane, străzi şi suprafeţe de bitum, şi puţin la club. Foarte puţin. Un strop la Agronomia, în subsolurile fotbalului, şi un microstrop la juniorii Sportului Studenţesc. Atât. Dar microbul s-a cuibărit din copilărie, după ce am văzut Brazilia la Cupa Mondială din 1970. Lumea era cu ochii pe Pelé – şi pe bună dreptate, omul era formidabil. Mie însă mi-au prins ochiul Tostao, Gerson şi Clodoaldo. Pe urmă a fost simplu.
O simpatizezi pe Lazio. Ai și o altă echipă favorită în fotbalul mondial? Dar echipa și perioada care te-a impresionat all-time care este?
Faptul că țin cu Lazio e un fenoment straniu, fără explicații plauzibile. Mai țin cu Real Madrid și cu ASU Politehnica Timișoara, respectiv cu Poli de pe vremuri, dacă se califică și ea pentru sintagma „fotbalul mondial”. Simpatia pentru Real e veche, semicentenară. Și cea pentru Timișoara are câteva decenii. În rest, îmi plac echipele de pleziriști fără miză și îndârjire, cum au fost cândva Deportivo La Coruña sau Celta Vigo, cum e acum Villarreal. Mi-a plăcut şi Parma de pe timpuri, cea cu Zola și Crippa, antrenată de Nevio Scala. Însă echipa care mi s-a lipit cu adevărat de suflet e perdanta Cupei Mondiale din 1982, Brazilia lui Telê Santana, care n-a prins nici măcar semifinalele. Echipă mai frumoasă şi mai poetică nu cred să fi existat vreodată, cel puțin pentru mine. Păcat că a avut un portar fără reflexe și un vârf de atac la ani-lumină de restul echipei. Însă când îi vedeai împreună pe Eder, Falcao, Socrates, Junior și Zico era sărbătoare. Nicio echipă nu mi-a clătit mai bine ochii. Nu știu dacă a existat altă echipă care să fi premiat cu atâta nonșalanță pasele cu călcâiul, combinaţiile-şampanie şi golurile de colecție. S-a spus despre echipa aceea că „a pierdut Cupa, dar a câștigat o lume”. Confirm.
Care este percepția ta în ceea ce privește cartea scrisă, există în continuare public pentru cărți în această eră a internetului?
Cartea tradițională, cu pagini și coperți, încă există și rezistă. Cât? Nu știu și nu pot să dau pronosticuri. Oricum, o să dispar eu înaintea ei. Și ceva îmi spune că și tu. Pierderea cărții de tip clasic e anunțată și deplânsă de multă vreme. Deocamdată fără consecințe. Bineînțeles că la un moment dat ea n-o să mai existe. Așa e firesc, nu e nimic dramatic și catastrofal aici. În fond, au dispărut plăcuțele de argilă și incunabulele, a dispărut pergamentul, a dispărut tocul din pană de gâscă. Totul e să nu dispară cititul ca fel de-a fi pe lume, ca plăcere simplă, ca formă de educație și de turism virtual. Contează prea puțin (de fapt, contează doar pentru bibliofili) dacă citești cărți „ca pe vremuri” sau online. E o miză falsă. Important e să citești și punct.
Am realizat pe blogul meu un Top 5 jucători all-time. Care este topul tău?
Clasamentul meu arată astfel: 1. Maradona. 2. Cruyff. 3.Messi. 4. Pelé. 5. Beckenbauer. E vorba doar de jucători pe care i-am văzut cu ochii mei. Și nu o dată.
Ce subiect vei aborda în următoarea carte?
Am două cărți începute, la care lucrez alternativ, ceea ce nu recomand nimănui. Una este un eseu despre şarlatanii vremurilor noastre și deocamdată nu are titlu. A doua este un roman care se cheamă „Podul diavolului” și în care acțiunea se petrece în Franța de ieri și de azi. Mai precis, la Cahors și în împrejurimi, pe unde au trecut cândva muschetarii lui Dumas.
Am intrat în universul tău, al literelor. Aș fi onorat să îmi dai un sfat pentru noua pasiune.
E sfatul pe care mi l-am dat mie însumi, iar pe urmă altor câțiva. Nu e ușor de urmat și cu atât mai puțin obligatoriu. El arată astfel: „Nu încerca să le fii pe plac tuturor. E inutil, e imposibil și te va umple de frustrare.”
