18 iun.
narcis

Subiectul momentului: plecarea lui Helmut Duckadam de la FCSB după ce se despărțise și de Steaua Două plecări, două dezamăgiri și o singură concluzie.  Aceea că nu ne respectăm valorile, indiferent că vorbim de o entitate onorabilă,  Armată sau de mediu privat.  Întrebarea zilei e lansată de chiar Gigi Becali: ,,Ce să facem noi cu personalitățile…

15 iun.
narcis

În cariera sportivilor de performanță, există ,,stâlpi” de susținere în momente cheie, sprijin pentru dezvoltarea personală. Azi mi-am propus să divulg unul dintre ei, esențial pentru cariera mea. Gândurile mele se îndreaptă către un campion prin definiție, Bogdan Stelea. Am fost o perioadă colegi de cameră, la Steaua, ”95-”96. Mi-aduc aminte, când a venit la…

12 iun.
narcis

Viața noastră e plină de contraste, implicit şi carierele profesionale. Așadar, în ce logică am putea încadra fenomenul ca un singur meci, cel de la Skonto Riga, din 1999, cu Rapid, să poată cuprinde atâtea lucruri inedite la ambele extreme emoționale?  Adică, să mă bucur că sunt antrenat de marele Mircea Lucescu, Într-o echipă cu…

09 iun.
narcis

Am început să-mi reamintesc bornele importante ale carierei. Și nimic nu-i mai plăcut decât bucuria primului gol în Liga 1, marcat pentru Steaua București! Era într-o sâmbătă. 14 octombrie 1995. 6-2 împotriva Ceahlăului. Luni dimineața, Gazeta  Sporturilor titra ,,Circul Ghencea”. Driblinguri, goluri, un-doi-uri cu Lăcătuș și Adrian Ilie în prim plan. I-am marcat prietenului Radu Lefter,…

05 iun.
narcis

 Dicționarul explicativ al limbii române definește dilema ca fiind ,,raționamentul care propune două soluții, dintre care trebuie aleasă una, deși ambele duc la aceeași concluzie”. Iar o lege nescrisă, dar aflată pe buzele tuturor, afirmă că, dacă vrei să ai liniște, nu te angaja în subiectul “Steaua vs FCSB”. Însă, la fel de bine, conștiința…

04 iun.
narcis

Când ne trebuie un manager personal și cum îl deosebim de speculantul care stă la pândă?  Sunt întrebări care frământă mii de tineri fotbaliști și pe părinții lor! Ținând cont că primul filtru de valoare este pe la 16 ani, e inutil să te gândești la a-ți lua un agent până atunci.  E vârsta când…

29 mai
Marian

Deseori spun că am stat, jumătate din viața sportivă, în cantonament. Un calcul rapid, din programul echipelor de Liga 1 din anii ’90, mă ajută cu cifre. O medie de aproximativ 50 de meciuri pe an, înmulțit cu 3 zile de cantonament (incluzând și ziua jocului), ajungem la 150 de zile. Două cantonamente în inter…

23 mai
narcis

Messi Ronaldinho Ronaldo BRA Romario Iniesta/Neymar/Ronaldo CR7/Mbappé/Baggio/Raul MessiPentru că le este absolut imposibil pământenilor, să înțeleagă parcursul carierei sale.De 15 ani, marchează și pasează, meci de meci pentru Barcelona și Argentina. Fără a avea un corp atletic, ca și în cazul lui Maradona, el confirmă că este demonstrația lui Dumnnezeu, în fotbal.Fără a forța o…